Patronul unei cafenele din Amsterdam îşi transformă localul în “Biserica unică şi universală a fumătorilor Domnului”. Patronul a luat aceasta hotărâre în încercarea de a scăpa de interdicţia fumatului în locurile publice, care a intrat în vigoare în Olanda la 1 iulie. Enoriaşii vor venera o sfântă treime alcătuita din “Fumul, focul şi scrumul”, spune patronul cafenelei, Cor Bush, conform Mediafax. Bush afirmă că apară “libertatea religioasă” pe care o susţine constituţia Olandei, ţaraă majoritar protestantă, care are numeroase “biserici”. Credinicioşii vor primi un card, prin care vor obţine permisiunea de a-şi aprinde o ţigară. Cei care nu au card de membru vor fi consideraţi simpli vizitatori care vor fi nevoiţi să respecte interdicţia referitoare la fumatul în locurile publice. Îmi imaginez că în loc să se salute cu: “Domnul să te binecuvinteze!” adepţii noii religii se vor saluta cu “Arză-te-ar focul să te ardă!”