Gospel în Giuleşti – Biserica africanilor baptişti din Bucureşti

Cum faci dreapta din Piata Giulesti, dai peste o cladire cu un etaj, pe a carei culoare galben-pai iese în evidenta o cruce mare, maro. O cunostinta din zona mi-a spus cîndva ca vede duminical adunîndu-se acolo „niste negri. Habar n-am ce este, cîteodata, cînd trec pe lînga ea, se aud cîntece din alea de-ale lor, religioase, cum sînt prin filmele americane, deci poate sa fie o biserica. Sau o fi vreun consulat african? Desi, ce sa caute un consulat prin zona asta?“. 

Într-o duminica, la prînz, misterul a fost elucidat pentru mine. Biserica baptista „Spiritual Revival Church“ are un spatiu pentru credinciosii români, la etaj. La parter, se poate întîlni una dintre cele mai neobisnuite comunitati religioase din Bucuresti. 

Un grup eteroclit 

Liderul ei spiritual este un sudanez – pastorul Peter Rong. Un barbat înalt, longilin, cu o fervoare religioasa iesita din comun. Plecat din tara natala în urma cu 17 ani si ramas de atunci în România. A absolvit teologia la Institutul Baptist din Bucuresti si aici a întîlnit-o pe viitoarea sa sotie, românca, studenta la asistenta sociala în acelasi institut. S-au casatorit si au doi copii. Refugiat el însusi, pastorul a lucrat o vreme în Centrul pentru refugiati din Bucuresti. Aici a desfasurat si activitate de misionariat, care nu s-a limitat la spatiul centrului: a continuat-o de cîte ori avea legatura cu organizatii pentru imigranti si refugiati. A mers si printre românii si romii din Giulesti. Asa se face ca acum comunitatea este formata, pe lînga africanii majoritari veniti din Congo, Camerun, Coasta de Fildes, Angola, Sudan, Etiopia etc., din sîrbi, sri-lankezi, români, romi, americani care lucreaza în Capitala – si, probabil, daca ai cauta mai în detaliu, lista poate continua. Nici ca se poate imagina grup mai eteroclit din punct de vedere rasial si cultural. Paradoxul este – cum aveam sa constat – ca acest grup e cum nu se poate mai unit, iradiaza o atmosfera ce se poate numi, fara exagerare, de familie. O adunare care s-ar fi putut transforma usor în Turnul Babel a reusit sa pastreze caracteristicile unei comunitati. 

Slujba multilingva 

Slujba, lecturile biblice si imnurile religioase sînt oficiate în româna, engleza, franceza si lingala – una dintre cele cinci limbi oficiale din Congo. În mod ciudat, trecerea de la o limba la alta se petrece totusi firesc, fiindca oamenii s-au obisnuit cu aceasta desfasurare. Pastorul vorbeste de obicei în engleza, pentru grupul de africani anglofoni, este tradus de un asistent român, iar congolezii (cei mai numerosi dintre africanii veniti în România) se ocupa de partea franceza si lingala, secondati în aria francofona de ivorieni. Copiii albi mai mari supravegheaza bebelusi negri – si viceversa. În mini-orchestra de tobe, doua chitare si sintetizator cînta doi adolescenti romi si doi adulti negri. Alaturi de ei, sînt prezenti întotdeauna 4-5 cîntareti veniti dintre credinciosii din sala, o formatie de obicei cu o componenta jumatate alba-jumatate neagra. Printre interpreti – cunoscuta moderatoare TV de origine congoleza Mbela Nzuzi, care vine alaturi de sot si cîtiva prieteni. Mbela a avut o formatie de muzica africana cu membri refugiati de pe continentul negru, vreme de cîtiva ani. Aceasta s-a desfiintat – dar lidera continua sa cînte, cînd are ocazia, la biserica. 

Refugiatii 

Multi dintre credinciosii bisericii din Giulesti sînt refugiati. Paul are 37 de ani si este congolez: „Sînt din Republica Democrata Congo, fosta Zair. Am venit în România acum 16 ani, cu o bursa la Academia de Studii Economice. Dupa ce am terminat facultatea ar fi trebuit în mod normal sa ma întorc în tara mea, dar în momentul respectiv a izbucnit razboiul civil. Familia mea a fost implicata în politica si acest lucru nu-mi permitea sa ma întorc. Atunci am cerut azil politic si am primit statut de refugiat, dupa care m-am însurat cu o românca. Eu vin dintr-o biserica protestanta relativ apropiata de cea baptista si era mult mai usor sa ma adaptez aici. La biserica vin de opt ani. Am fost printre cei care au fondat aceasta comunitate religioasa, dupa care am mers în camine de refugiati, sa aducem Evanghelia. Înainte sa primim spatiu în biserica, ne întîlneam în apartament. Cea mai mare parte din familia mea a emigrat, în special în Canada si Belgia. În Congo a ramas doar mama. Din pacate, statutul de refugiat politic nu-mi permite sa ma duc înapoi în tara, iar mama nu poate sa faca o calatorie atît de lunga, fiindca este foarte în vîrsta. Vorbim la telefon, cînd pot îi trimit bani. Slava Domnului, este înca sanatoasa. Nu regret ca am ramas în România: aici mi-am petrecut vremea tineretii, m-am realizat profesional si spiritual, aici am familia si multi prieteni români“. 

Valentina Ivanov, sîrboaica, 43 de ani, casiera, a primit statut de refugiat alaturi de sot si de cei doi copii, imediat dupa razboiul din Iugoslavia: „Sînt de noua ani în România. Am venit împreuna cu sotul si cei doi copii, sîntem toti patru nascuti în Serbia. Cînd m-am nascut eu, în Iugoslavia era, ca si în România, comunism. Sotul meu nu fusese botezat nici macar ca ortodox – eu fusesem botezata pe ascuns, de catre mama, fiindca tata, care era ateu, s-a împotrivit. M-am botezat baptista dupa ce am venit aici, la fel si sotul meu, care a murit acum trei ani. Am ajuns în aceasta biserica din anul în care am sosit în România, dupa ce pastorul Rong a venit pentru studiu biblic în caminul de refugiati“. Pastorul Rong spune ca putini refugiati ramîn în România: cei mai multi vor sa plece mai departe, în Vest. Însa pentru cei care s-au hotarît sa ramîna, are un mesaj frecvent, în timpul slujbei: „Daca va e dor de casa, veniti aici“. 

Cîntecul care te ridica de pe scaun 

Oamenii au ajuns însa la biserica din Giulesti din cele mai diverse motive. Carol Schulz, americanca, 78 de ani, spune ca a auzit de România imediat dupa 1989, „cînd numele asta era peste tot la stiri, pe toate canalele, în toate ziarele“, si a venit mai curînd din curiozitate. Avea copiii mari, îsi permitea sa faca o calatorie. De fapt, se simtea apropiata mai demult de Europa de Est, fiindca avea rude în Germania, în Berlinul de Est, care se refugiasera în SUA dupa instalarea comunismului. Ajunsa aici, s-a implicat, datorita prietenilor, în activitatea unor fundatii pentru refugiati sau pentru adolescenti dependenti de droguri. Si, dupa întîlnirea cu pastorul Rong, a venit la biserica. Sustine ca atunci a fost voia lui Dumnezeu: „aici mi-am gasit comunitatea, aici e biserica mea, aici e familia mea“. Acum locuieste în Bucuresti, ca sa fie lînga comunitatea ei, si se duce în SUA doar putin, peste vara, cînd în Capitala e foarte cald. 

Nicolae Marius T., rom, sofer de taxi, povesteste ca a venit datorita celor doi baieti: „M-am nascut în Ploiesti, într-o familie ortodoxa cu 7 frati. În Bucuresti m-am mutat din 2000. Intrasem într-un anturaj foarte prost: oameni care bateau, care furau, beau. Ma duceam cîteodata la biserica ortodoxa si îi spuneam preotului: nu mai vreau sa fac asta.Tot ce facea era sa ma puna sa dau un acatist. Si îi spuneam sotiei cîteodata – m-am saturat de viata asta, sa fur, sa beau, sa traiesc asa. Copiii mei veneau în zona si au trecut pe la biserica, l-au întîlnit pe pastorul Peter Rong. Si s-au atasat de comunitate, el i-a primit aici. I-a întrebat la un moment dat – aveti vreun motiv de rugaciune? Si ei au zis – vrem sa ne rugam pentru parintii nostri, sa vina si ei aici. Si dupa trei ani m-au convins sa vin. În urma predicilor mele, mama s-a botezat la o biserica din Ploiesti. Ma simt extraordinar de bine, venim în fiecare saptamîna la biserica, citim Biblia, studiem. Mi-a dat Dumnezeu un talant foarte mare, aceasta dragoste pentru evanghelism, ca sa spun si altora despre ea“. Spune ca partea familiei ramasa ortodoxa nu l-a criticat pentru optiunea lui: chiar s-au bucurat cînd au vazut schimbarea de comportament si de viata. 

Cum comunitatea este formata în buna masura din africani, muzica e si ea la mare cinste. Se cînta cu fervoare, uneori pe ritmuri africane, alteori cu elemente de gospel, în cele (cel putin) patru limbi ale comunitatii. Toata lumea se alatura, bataile din palme si din picior se succed ritmic, orchestra si cîntaretii dau ce-i mai bun în ei: este imposibil sa ramîi pe scaun, cîntecele religioase te iau pe sus, orice ai fi – african, român, american, tigan sau sîrb, credincios sau doar vizitator. Ceva din ardoarea continentului negru s-a mutat într-o zi de iarna din Giulesti. O frîntura din povestea unei rase cu o istorie agitata, care a primit de Sus, în schimb, înflacarare si dragostea de cîntec. Cine si-ar putea dori mai mult? 

sursa: dilema veche